Our princess

Lilypie Kids Birthday tickers

marți, 18 februarie 2014



                                    Povestea celor patru piersici
                                                     autor necunoscut


            Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ?

- Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.

- Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ?

- Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda ...

- Si apoi ?

- Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.

- Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.

- Nu stiu.

- Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea ?

- Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!

- Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.

In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.

- Dar tie ti-a placut piersica ?

- Nici eu nu stiu, tatuca.

- Cum, si tu ai vandut-o ?

- Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.

Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus:

- Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza. 


                                     Un aer proaspat in animatia ruseasca

          Cautand ceva placut, captivant pentru fetita mea de 2 ani, am dat peste un serial de desen animat rusesc MASHA I MEDVED. Un desen pe gustul intregii familii. Necunoasterea limbii rusesti nu constituie un impediment asa ca se poate intelege fiecare episod. Cred ca fiecare copil are o fixatie pe un desen. Cu ajutorul primei fete am invatat si replicile de la "Alba ca Zapada", observand multe detalii care-mi scapasera in copilarie. Acum am memorat involuntar coloana sonora de la acest desene animat rusesc, de replici in acest caz nu se poate pune probleme. Sunt in jur de 33 de episoade, fiecare redand cate o zi din viata unei fetite zburdalnice, Masha. Ursul, simbolizand bunicii, rabdator ii este alaturi in fiecare situatie problema ajutand-o sa iasa din ea , in timp ce Masha ii daruieste suflul copilaresc. Va las si pe voi sa va delectati cu un episod. Poate va va place :)...


vineri, 18 martie 2011

Lasa copiii sa mearga la Dumnezeu!

Copiii reprezinta cel mai bun teren pentru samanta Adevarului si in acest sens merita orice sacrificiu din partea noastra pentru a ne ingriji personal de ei. Uneori, in institutiile educationale samanta nu este cernuta de neghina. Nu v-ati intrebat niciodata de ce oare chiar si in culturile razboinice politeiste copilul era incredintat 7 ani mamei si apoi servea statului, devenind bunul sau? Putina empatie iti descopera copilul care are parintii prea ocupati sa se ocupe de educatia sa.

Ce este trist e ca atunci cand stai fata in fata cu un copil, consideri ca ai in fata un vas al inocentei, dar cateodata te inseli. Am ramas surprinsa zilele trecute de ce ii spunea o fetita alteia :"Voi chema politia si-ti vor impusca parinti!". O fetita, nu baietel despre care am putea trage concluzia ca se joaca pe calculator jocuri violente...Parintii sunt atat de aglomerati in sferele lor cu probleme incat nu sesizeaza trairile propriilor lor copii. Si pentru ce? Pentru un laptop cu care sa mearga la gradinita?

Cateodata ma intreb daca a ajuns arhaic comportamentul pe care il asteapta Dumnezeu de la noi? Miercuri la gradinita unde merge fiica mea, s-a facut un control medical mai amanuntit. S-au anuntat copiii ca va incepe si se astepta sa se intre in cabinet. Un baietel era foarte speriat. Nu era o noutate in acest control, insa chiar el a recunoscut ca era mai fricos decat ceilalti copii. O fetita a intervenit intrebandu-l daca s-a rugat lui Dumnezeu cand a venit la gradinita pentru a primi curaj. Baietelul a fost foarte surprins. Nu gasea sensul rugaciunii. Nu este dintr-o familie de atei, dar parintii sunt prea ocupati sa alerge la servici dimineata, seara prea obositi si astfel neglijeaza rugaciunea.

Nu lasati sa treaca timpul pe langa copii, pentru ca ei tot vor invata ceva. Nu va fi importanta rugaciunea, dar poate va fi important banul sau inselaciunea pentru alungarea fricii.

E adevarat ca multi dintre parinti nu din dorinta de a acumula bogatii ajung sa-si neglijeze copiii ci din dorinta de a le putea satisface dorintele. Dar oare numai pentru nevoile lor primare am fost desemnati sa le fim parinti?
Oare nu ar trebui sa-i invatam sa se increada in Dumnezeu din toata inima lor si nu pe puterile lor, sa nu se creada singurul intelept si sa cinsteasca pe Dumnezeu cu tot ce face si cu tot ce il reprezinta? Dumnnezeu sa ne ajute sa ne indeplinim rolul de parinte dupa voia lui Dumnezeu!

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Cugetari

Vreau sa impartasesc cu voi doua cugetari care m-au uimit prin faptul ca le dam dreptate autorilor lor si totusi uitam sa le aplicam in viata noastra.

" Foarte adesea iti cauti fericirea, cum iti cauti ochelarii: cand ii ai pe nas." (Gustave Droz)


" Rabdarea este un copac a carui radacina este amara si ale carui fructe sunt foarte dulci." ( proverb persan)

" Cea mai mare nenorocire a dragostei: indoiala." ( Gustave Flaubert)

vineri, 21 ianuarie 2011

Fiicei mele

Sapatamana viitoare sarbatoresc 6 ani de cand mi-a fost incredintat cel mai pretios dar, Zenaida. Ma gandeam la acesti ani si la faptul ca si acum 6 ani ningea foarte tare si frigul era puternic. Acum ninge atat de frumos ,fulgii parand mingi micute albe, doar ca acum acea faptura neajutorata a devenit o minunatie de fetita, care ne incanta in fiecare clipa prin modul in care pune problemele si le rezolva. Copilul e mostenirea cea mai pretioasa in aceasta lume.....



'Fulgii, aripi de ingeri, plutind duios ti-au magaiat
Privirea cand ai venit in chip de dar mult asteptat.
Au trecut de atunci primaveri si totusi cand privesc
Din nou, cazand stelute de argint, mereu imi amintesc
Doua ferestre ce s-au deschis spre mine luminind ce era firesc.

O rugaciune a fost tot ce am putut sa-ti daruiesc
Prin care te incredintam prin iubire Tatalui ceresc.
Stiind ca lacrimi vor umezi lacurile sufletului tau,
Tristetea va incerca sa te atraga in cel mai adanc hau.
Fara acea punte a Luminii ferestrele tale se vor umbri.

O frica de intuneric, de necunoscut ai putut sa o ignori
Venind la capatul puntii unde se risipeau atatia nori,
iar cand ascultam lacrimile ce-ti aratau atata neputinta,
ai invatat ca pe genunchi durerea nu e suverana in fiinta.
Acolo undeva in inima ta Cineva e mai mare decat ea.

Cad iar fulgi mari peste chipul meu pentru a-mi reaminti,
Ca o parte mica din cer mi-a amplificat verbul a iubi.
Ii multumesc in fiecare clipa cerescului Tata pentru tine,
Pentru a ta calda privire, cuvant mangaietor si gandire.
Binecuvat-o Tata sa aiba parte in vesnicii de Tine1

vineri, 9 aprilie 2010

Rana singuratatii

A inceput toamna friguroasa, iar plimbarile prin oras nu mai sunt atat de lungi, insa daca iesi observi ca oamenii se simt singuri, tanjind sa gaseasca pe cineva care sa le asculte amintirile sau visele. Dar nu este timp...Oare ziua nu mai are aceiasi durata? Fiind un popor crestin ar trebui sa stim ca cel batran il invata pe cel tanar, sotia il sustine moral pe sot, copiii ii asculta pe parinti, iar parintii nu-si provoaca copiii. Se vorbeste de mult timp de rasturnarea valorilor. Toti suntem constienti, dar aceasta constientizare este doar la nivel de idee, pragmatic fiecare asteapta de la celalalt prima miscare.
Am fost surprinsa sa citesc undeva ca statistic sinuciderile sunt mult mai multe decat crimele, desi acestea din urma sunt puternic mediatizate. Principala cauza a sinuciderii este acumularea acestei singuratati. Se spune ca orice necaz impartasit este pe jumatate mai usor de dus...Dar suntem capabili sa ducem si necazurile altora, poverile lor? Daca am face urmatorul exercitiu: ca in fiecare zi macar unui caruia ii adresam banala intrebare : " Ce mai faci?", sa il si ascultam si sa-l incurajam? Poate ne-ar rapi prea mult timp...Dar poate fi o provocare...
Pentru poporul nostru familia a fost importanta. Ea era cea care te sustinea psihic. Acum cand parintii ajung seara acasa nu prea mai au timpul fizic sa stea cu copiii de vorba. Ei sunt cei mai fragili in fata singuratatii...Cealalta categorie sunt persoanele in varsta, care sunt prea inceti pentru generatia tanara. Ceilalti dispun de surogate : afacerea, amant(a) etc.
Dar cauza cea mai mare a singuratatii e departarea de divinitate. Pentru ca :

" Ai mila de mine, Doamne, caci omul ar vrea sa ma inghita.

Toata ziua vrajmasii mei ar vrea sa ma inghita; sunt multi si se lupta cu mine cu mandrie.

Ori de cate ori ma tem EU MA VOI INCREDE IN TINE.

Eu ma voi lauda cu Dumnezeu, cu cuvantul Sau.

Ma incred in Dumnezeu si nu ma voi teme:
ce-mi poate face omul?
" ( Psalmul 56)

miercuri, 7 octombrie 2009

Surprize prin oras

Pasii m-au purtat saptamana aceasta prin cladirile universitatilor din Cluj. O masa de culoare pe coridoarele lor. Intrarile in cladiri, desigur cele care au ghinionul sa detina trepte, conform cerintelor UE au fost prevazute cu rampe pentru cei cu deficienta locomotorie. Ramai uimit de ineficienta muncii celor care le-au proiectat. Sunt adevarate partii de schi...ma gandeam ca la urcare ar fi o munca de Sisif pentru cel in scaun cu rotile, dar la coborare ar deveni un gest de sinucidere. Insa rampele exista...precum multe elemente din orasul nostru, fiind in fapt inutile, daca nu periculoase. Oare cand vom invata sa ne respectam? Facem lucrurile doar pentru a fi facute si dupa aceea ne plangem de mila in ce stare suntem. E trist. Rampele sunt facute, semafoarele nu au toate avertizare sonora..., dar acestea se pare ca sunt nimicuri si nu trebuie in consecinta sa fie in vizorul celor competenti...