Our princess

Lilypie Kids Birthday tickers

luni, 21 iulie 2008



Atractia si drumul casniciei


Omul detine calitatea de a dori sa fie in prezenta altora, in particular a unui partener de sex opus, insa daca acest cuplu se margineste doar la aceasta atitudine intervin multe frustrari pe plan emotional pentru ca el a fost creat si cu dorinta de a comunica cu transcendentul, fiind "micul chip" al creatiei. Abia cand cele doua atitudini ale atractiei sunt satisfacute omul se simte implinit.
In prima parte voi incerca sa prezint "atractia" pe planul orizontal, al umanului, intre doua persoane de sex opus. Atractia, in general, are trei componente:

1. componente cognitiva - ideile si parerile care le avem despre celalalt de care suntem atrasi;
2. componenta afectiva- emotiile pozitive sau negative si sentimentele proiectate in noi de catre celalalt;
3. componenta comportamentala- actiunile (sau ceea ce am intentiona sa facem ) directionate spre celalalt.

Toate aceste componente conlucreaza intr-un mod benefic sau nu in intemeierea unei relatii.
In 1974 Homans arata ca oamenii aflati intr-o relatie cauta sa-si minimalizeze pedepsele si sa-si maximalizeze recompensele pentru a obtine un pofit cat mai mare. El spunea ca de multe ori doi oameni ajung sa formeze un cuplu pentru ca fiecare gaseste activitatile celuilalt valoroase si astfel cheltuiala pentru acele activitati scade. Desigur toti oamenii la un moment dat simt ca in cuplu unul da mai mult decat celalalt si au tendinta de a cere echitate intre cost si recompensa, care se poate realiza sau nu. In cazul in care aceasta echitate nu se realizeaza pe termen lung va aparea nemultumirea celui care a cerut echitatea, ceea ce va avea implicatii in atractia fata de ceilalti.
Traiectoria e mult mai dureroasa in realitate decat pot cuvintele sa o descrie din momentul aparitiei atractiei pentru o alta persoana: instrainare fata de partener care se poate materializa in desfacerea casatoriei in fapt sau continuarea casatoriei formal.

Atractia reprezinta placerea, un sentiment mai slab decat iubirea, insa uneori se dezvolta cu o asemenea intensitate si profunzime incat determina actiuni care neaga afirmatiile de mai sus referitoare la cost si recompensa. Aceasta forma a atractiei are dezavantajul ca nu rezista in timp. Nu voi insista asupra acestei forme, desi se pare ca in prezent face cele mai multe victime intre tineri.

De ce suntem atrasi de unele persoane si de altele nu? Este atractia un factor decisiv in formarea cuplului? Formam un cuplu stabil intotdeauna cu persoana de care suntem atrasi? Izolarea determina anxietatea, dar oare anxietatea il impinge pe om la afiliere? Ce este o relatie? Iata cateva intrebari la care voi incerca sa gasesc un raspuns pertinent in urmatoarele articole.

Niciun comentariu: